Ai trăit vreodată cu senzația că rockul românesc a rămas blocat în anii ’70 și în anii ’80? Că a fost un boom cândva post revoluție, dar s-a stins odată cu Artan? Că pe alternative mai e ceva mișcare, dar nu prea mai auzi nimic pe radio și în general în mainstream? Din fericire, senzația ta este una subiectivă și nu chiar reală. Pentru că scena rock trăiește în continuare, local și internațional. Dar observația de plecare trebuie pusă corect.
Dacă întrebarea este cine a apărut în acest deceniu și merită urmărit serios, atunci răspunsul trebuie căutat în zona formațiilor care au intrat recent în circuit, au început să lanseze material și au arătat că nu sunt simple accidente de line-up sau proiecte de o vară.
Scena românească de rock și metal nu traversează un boom spectaculos, dar nici nu este inertă. Mai exact, s-a decantat. Trupele noi apar mai rar decât ar vrea publicul care ține la gen, însă cele care rezistă după primul single sau după primul concert bun au, de regulă, un motiv real să existe. În paralel, vechea gardă încă ține traseul de festivaluri, cluburi și turnee prin țară. Din tensiunea asta dintre nou și vechi iese fotografia onestă a scenei.
Mai jos sunt cinci trupe formate în acest deceniu care merită atenție, urmate de o secțiune separată despre formațiile mature care arată că rockul autohton nu trăiește doar din nostalgie, ci și din continuitate.
1. June Turns Black
June Turns Black, apărută în București în 2023, e una dintre trupele noi care au intrat direct într-o zonă mai mare de expunere. Nu pentru că ar fi fost împinsă artificial, ci pentru că a avut suficientă consistență încât să ajungă deja pe scene importante precum Rockstadt Extreme Fest, Posada Rock, Rock la Mureș sau ARTmania Showcase. Sound-ul lor stă undeva între metal, electronic și screamo, cu accent pe atmosferă, tensiune și schimbare de registru.
Există multe trupe care încearcă să fie „greu de încadrat” și sfârșesc prin a fi doar neclare. June Turns Black evită, cel puțin deocamdată, această capcană. Piese precum Bloodbox arată o formație care folosește amestecul de influențe ca să-și construiască identitatea, nu ca să ascundă lipsa uneia. Agresivitatea există, dar nu acoperă totul; există și atmosferă, și instinct pentru construcție.
Dacă trupa va livra și un material lung pe măsura acestui început, poate deveni unul dintre numele relevante ale segmentului modern-heavy de la noi, nu doar un proiect promițător de showcase.
2. HOSTVGE
Formata în 2023 la Brașov, HOSTVGE vine din altă filieră decât rockul clasic de club. E modern metal/hardcore cu elemente electronice întunecate, agresivitate nefiltrată și o estetică mai aproape de valul actual de breakdown-uri compacte decât de metalul românesc în forma lui tradițională. Primele single-uri, Prison Of My Mind și WNDD, au apărut în 2024 și au fixat destul de repede profilul trupei.
Genul acesta de proiect poate cădea ușor în imitație, pentru că influențele sunt foarte recognoscibile și vin dintr-o zonă internațională deja aglomerată. Tocmai de aceea, HOSTVGE trebuie judecată cu un criteriu simplu: are sau nu forță de impact? Deocamdată, răspunsul e da. Nu reinventeză roata, dar nici nu sună ca o copie inertă. Are nerv, atac și suficient control încât să lase impresia unui proiect care poate crește rapid dacă își păstrează disciplina.
Pentru publicul care simte că scena locală rămâne prea legată de formule vechi, HOSTVGE e unul dintre semnele că există și o generație care vorbește alt dialect sonor.
3. Quadra
Quadra e unul dintre cazurile în care tinerețea nu vine la pachet cu artificii inutile. Trupa din București a fost înființată în 2022 și a ajuns relativ repede într-o zonă vizibilă pentru o formație atât de nouă: deschideri pentru Wild Angels, Niște Băieți și Zob, prezențe radio și un prim EP, Fără Filtru, lansat în 2024. Direcția e clară: Rock’n’Roll și Punk Rock cântate frontal, fără metafore pompoase și fără ambiția de a părea mai sofisticată decât este.
Ce funcționează la Quadra nu e originalitatea radicală, ci faptul că trupa înțelege că energia trebuie pusă în cântec, nu în declarații. Fără Filtru are exact tipul de titlu pe care multe formații l-ar folosi ca lozincă, dar aici există și o anumită coerență între nume și conținut. Piesele se hrănesc din trăiri directe, tensiune de generație și o scriitură care încă se caută, dar nu bâjbâie fără sens.
Într-o scenă în care o parte din trupele noi fie se iau prea în serios, fie se dizolvă rapid într-un indie-rock fără colți, Quadra are meritul de a suna tânăr fără să fie inert.
Cine vrea să asculte, găsește pe Youtube (dar atenție că mai sunt și alte canale cu nume apropiate și fără legătură cu trupa)
4. Ventum
Ventum e o formație tânără de modern death metal, formată în 2023, care merită urmărită tocmai pentru că nu pierde timpul cu introduceri cuminți. Din informațiile publice deja disponibile, trupa și-a făcut debutul live foarte repede, a lansat demo-ul Battlefront Horror, iar în 2024 a venit și cu primul EP oficial. Rădăcina e în deathcore, progressive și thrash, dar rezultatul caută mai degrabă forță și mobilitate decât virtuozitate de vitrină.
Avantajul lor este claritatea de intenție. Ventum nu încearcă să pară altceva decât este: o trupă orientată spre impact live, riff-uri masive, blast beats și breakdown-uri construite pentru reacție fizică, nu pentru contemplație. În metalul extrem, sinceritatea asta face bine. Nu orice trupă tânără are nevoie de concept grandios sau de narativă pseudo-filosofică.
Dacă își consolidează line-up-ul și menține ritmul de lansări, Ventum poate ajunge rapid în categoria acelor formații care fac legătura între underground-ul de sală mică și afișele de festival.
Recomandat SUBSCRIBE pentru suport pe Youtube
5. Twice Louder
Twice Louder este, poate, cea mai neobișnuită apariție dintre toate cele de aici. Trupa din Târgoviște a fost înființată în 2023 și iese imediat din tipar prin componență: experiență de scenă la bază, o voce tânără în față și doi frați gemeni foarte tineri în secția instrumentală. Formula ar fi putut rămâne o simplă curiozitate, dar n-a rămas acolo.
În doar doi ani, Twice Louder a strâns peste 20 de concerte și a împărțit scena cu nume grele precum Phoenix, Trooper, Compact și Timpuri Noi. Mai important decât efectul de poveste este însă direcția muzicală: hard & heavy clasic, cântat cu accent pe autenticitate, pe secțiune ritmică solidă și pe solo-uri melodioase. Asta nu înseamnă neapărat revoluție, dar înseamnă ceva foarte util: continuitate de școală rock într-o generație nouă.
Single-ul Adam și pregătirea primului album trebuie privite atent. Dacă trupa scapă de tentația de a fi promovată exclusiv ca senzație de vârstă, are șansa să fie luată în serios exact acolo unde contează: în muzică.
Trupele mai vechi decantează stilul în continuare
Dacă partea nouă a scenei arată cine vine din spate, partea veche arată cine a rezistat după ce entuziasmul s-a terminat. Aici stau trupele despre care se poate spune că s-au decantat: nu mai au nevoie de febra noutății, dar nici n-au dispărut într-un muzeu ambulant. Unele continuă să scoată material, altele își păstrează greutatea prin concerte și printr-o identitate artistică deja fixată. În orice caz, ele încă țin rockul autohton în circulație reală.
The Mono Jacks, Implant Pentru Refuz, byron, Luna Amară, Dordeduh
Aici este unul dintre nucleele solide ale ultimilor ani. The Mono Jacks rămâne una dintre puținele trupe din alternative românesc ce știe să combine tensiunea emoțională cu controlul formal, fără exces și fără autoficțiune ieftină. Implant Pentru Refuz duce mai departe același nerv social pe care multe proiecte noi îl mimează, dar rar îl și susțin muzical. byron a rămas, poate, cel mai disciplinat exemplu de maturizare fără plafonare din rockul autohton. Luna Amară continuă să conteze prin densitatea textului și prin felul în care refuză simplificarea. Dordeduh, în alt registru, demonstrează că identitatea locală poate fi lucrată serios, fără recuzită folclorică de suprafață. Și tot la categoria asta am putea include Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut (AMFLMSMP), o trupă încă naivă și romantică, dar cu peste 10 ani de experiență.
Aceste trupe nu mai sunt „promisiuni” de mult. Sunt repere. Și tocmai de aceea trebuie separate de discuția despre formațiile născute după 2020. Ele nu ilustrează noul val, ci standardul la care noul val ar trebui să aspire.
Greii de cursă lungă: Cargo, Iris, Compact, Kempes, Antract, Trooper, Bucovina, Celelalte Cuvinte
Dincolo de nucleul orientat spre presă și public de nișă, există și coloana de rezistență a rockului românesc de turneu: Cargo, Iris în formulele care au continuat după fracturile interne, Compact, Kempes, Antract, Trooper, Bucovina, Celelalte Cuvinte. Aici nu mai e vorba doar despre actualitate discografică, ci despre rezistență de teren. Sunt nume care merg mai departe prin festivaluri, zile de oraș, cluburi, săli și trasee lungi prin țară.
Unii vor privi această zonă cu reflexul comod al ironiei, ca și cum simpla longevitate ar anula relevanța. E o lectură leneșă. Într-o piață fragilă, faptul că astfel de trupe încă pot mobiliza public, încă pot umple afișe și încă pot funcționa ca reper de scenă contează enorm. Fără ele, infrastructura live ar fi mai săracă, iar puntea dintre generații ar fi mult mai subțire.
Ce spune tabloul complet despre rockul românesc de acum
Imaginea onestă nu e nici triumfalistă, nici depresivă. Există trupe noi care merită urmărite și care au fost formate în acest deceniu, dar ele trebuie numite cu grijă, nu inventate din inerție. Există și un corp de veterani care continuă să facă muncă grea de scenă, uneori mai importantă decât orice val de hype trecător.
Asta înseamnă, de fapt, că rockul autohton nu moare și nici nu renaște miraculos la fiecare doi ani. Se decantează. Iar în acest proces rămân vizibili două tipuri de forță: trupele noi care au ceva de spus și trupele vechi care încă pot duce greutatea unui afiș. Pentru moment, scena trăiește exact din această combinație.